Experienta schizofreniei

Experienta descrisa de persoanele afectate de schizofrenie este o componenta fundamentala a abordarii descriptive adoptate de sistemele diagnostice actuale.

Moscarelli (2009) introduce si defineste domeniul „substratului experiential” si a „experientelor pasive” din schizofrenie. Experientele pasive sunt experiente subiective caracterizate de receptionare pasiva a experientei, referindu-se la experientierea bolii in mod similar cu durerea.

In ciuda utilizarii universale a termenului de „experienta” nu a fost inca formulata o definitie tehnica, operationalizata a acestui termen. Ca rezultat nu exista o definitie clara a substratului experiential al bolilor psihiatrice si ca urmare nici a relatiei dintre substratul experiential, simptome si semne. Definitia actuala a simptomului in DSM – IV – TR (Diagnostic and Statistic Manual, Fourth Edition, Text Revision) este „o manifestare subiectiva a unei situatii psihologice. Simptomele sunt raportate de individul afectat mai degraba decat observate de examinator.” Iar semnele clinice sunt definite astfel: ”o manifestare obiectiva a unei situatii patologice. Asfel este subliniata diferenta dintre simptom, definit ca manifestare subiectiva si semn, definit ca manifestare obiectiva.

Relevanta simptomelor a fost criticata in medicina si este deosebit de fragila in psihiatrie si în mod special in schizofrenie.

Substratul experiential si experientele pasive in schizofrenie sunt un domeniu subiectiv si un indicator a ceea ce (conform cu Schneider) este „doar o conventie prin care etichetam ceva ca fiind schizofrenie”. Experienta pasiva in schizofrenie este, din punct de vedere conceptual, asemanatoare cu experienta subiectiva a iradierii durerii in infarctul miocardic acut. Daca nu am cunoaste care este substratul somatic al infarctului miocardic atunci experienta subiectiva a iradierii durerii ar fi considerata un indicator a ceea ce conventia stabilita ar spune ca este etichetat drept infarct miocardic.

In acest context psihopatologia descriptiva a schizofreniei trebuie sa diferentieze printre posibilii indicatori:

Experiente pasive descrise direct de catre subiect: pe care numai subiectul „le poate observa”

Judecatile subiectului, care pot fi observate de catre clinician (de exemplu delirul)

Simptome comportamentale observate de clinician (de exemplu tulburari motorii, tocire afectiva, vorbire dezorganizata)

Experientele pasive pe care le poate observa doar pacientul pot fi simptome valoroase care prin ele insele pot fi indicatoare de schizofrenie. Mascarelli (2009) defineste experientele pasive din schizofrenie ca:

pasive si involuntare, primite, simple si imediate

de neevitat, in care individul nu are optiune, auto-evidente

experientiale in domenii variate (gandire, perceptie, emotie)

indicatoare potentiale de schizofrenie

frecvent traite ca fiind confuzive

frecvent traite ca deranjante

Asemenea experiente pasive sunt controlul  gandurilor (insertia gandurilor), furtul gandurilor si delirul Jasper.

Asa cum spunea Jasper, in mod normal stim ca noi gandim, ca un gand care ne apare in minte este al nostru, in timp ce schizofrenul vorbeste despre „ganduri facute de altii” – pacientul nu stie de ce a avut un anume gand sau ca a intentionat sa il aiba. Insertia si furtul gandurilor, difuzarea gandurilor pasive fac parte din pierderea identitatii. Persoana experientiaza gandurile ca nefiind ale sale proprii, ci intruzive in mintea sa, recunoscute ca straine. DSM – IV considera acest fenomen un „delir bizar”:  pierderea controlului asupra persoanei, faptul ca gândurile sale au fost luate de cineva din afara (furtul gandirii) sau ca in mintea sa au fost plasate ganduri din afara (insertia gandurilor).

Delirul Jasper este delirul caracterizat de „cunoasterea intruziva a intelesului”, fiind „in afara intelegerii noastre”. Pentru pacientul schizofren mediul inconjurator are un inteles complet nou. Acest tip de delir este definit de DSM  IV ca delir bizar: credinte care violeaza practic intelegerea oricarei subculturi in ce priveste lumea fizica si naturala, respectiv procese ale gandirii care sunt atat de indepartate de experienta umana normala incat delirul devine de neinteles: de exemplu construirea unei masini de citire a gandurilor si de inserare a gandurilor in capul unei anumite persoane. Kraepelin spunea ca pentru pacient totul pare schimbat, incomprehensibil si misterios. Persoana schizofrena foloseste expresii precum: „un joc infamat”, casa descantata”, „mister”, „barfe secrete”, „ceva fals in lucruri”, „secret” si formuleaz? intrebari de genul: „De ce vorbesti in mine?”, „De ce ma chinui?”, „Care este scopul tau real?”, „Sunteti oameni sau spirite?”, etc.

Toti acesti termeni se presupune ca descriu substratul experiential enigmatic – experienta schizofreniei este neasteptata, cu aparitie brusca, cu conotatii straine si ciudate pentru pacient. Pacientul are o experienta enigmatica pasiva, astfel ca judecata sa incearca sa explice experienta enigmistica a clinicianului privitor la delirul pacientului si faptul ca clinicianul nu poate intelege si/sau explica delirul pacientului. Astfel ca delirul strain si enigmatic al pacientului este doar oglindit de catre clinician si experienta enigmatica a pacientului.

Experientele pasive pot continua sa raman? enigmatice si confuzive pentru pacient in ciuda incercarilor sale de a le intelege si explica.

Astfel, orice experient? pasiv? este peste puterea de intelegere a subiectului afectat. Ca urmare definitia delirului trebuie sa fie legat? de experienta pasiva. 

Substratul experential al experientelor pasive din schizofrenie poate avea un rol semnificativ in eficacitatea tratamentului schizofreniei. Si anume aceste experiente trebuie sa fie unul din scopurile tratamentului: tratamentul care minimalizeaza experientele pasive poate fi considerat mai util de catre pacient in termeni de siguranta proprie comparativ cu tratamentul destinat minimalizarii simptomelor „evaluate obiectiv”, evitarii recaderilor sau controlarii” comportamentului problematic din punct de vedere social.